Facultatea de Matematica si Informatica

- "Matematica" bucuresteana de-a lungul anilor -

In 1864, cand s-a infiintat Universitatea din Bucuresti, una dintre cele trei facultati ale ei era Facultatea de stiinte fizice, matematice si naturale (ulterior devenita Facultatea de stiinte), care din 1866 s-a scindat intr-o sectie de stiinte fizico-matematice si alta de stiinte fizico-naturale. Disciplinele matematice care figurau in programa facultatii erau: Introductiune in calcul, Algebra superioara si Calculul diferential si integral, Mecanica elementara si rationala, Geometria descriptiva, Geometria analitica, Geodezia teoretica si Astronomia, Desenul linear si topografie. Unul dintre primii profesori ai facultatii, Alexandru Orascu, se ocupa in egala masura de matematica si de arhitectura.

O cotitura in evolutia facultatii este marcata de venirea, ca profesori, a primilor nostri doctori in matematici de la Paris, in ordine: Spiru Haret, David Emmanuel, Constantin Gogu si Nicolae Coculescu. Cu exceptia lui David Emmanuel, a carui teza trata despre integrale abeliene de speta a treia, toate celelalte trei teze aveau in vedere probleme de mecanica cereasca.

Spiru Haret a predat timp de peste 30 de ani Mecanica rationala la Universitatea din Bucuresti. In afara de aceasta, el a ridicat scoala si universitatea romaneasca la cel mai inalt prestigiu. Prin functiile pe care le-a avut, in special prin reforma din 1898, a stimulat in mod deosebit invatamantul romanesc; este considerat a fi fost cel mai bun Ministru al Invatamantului din istoria Romaniei moderne.

David Emmanuel devine in 1882 profesor de algebra superioara si teoria functiilor, ramanand in aceasta activitate timp de mai multe decenii. Toti matematicienii de frunte de mai tarziu (precum Titeica, Lalescu, Stoilow etc.) s-au considerat elevii lui. Sa mai observam ca in 1888 David Emmanuel a tinut un curs de teoria grupurilor si un altul de teoria lui Galois. Daca mai adaugam si tratatul sau, in doua volume de teoria functiilor, publicat in 1924-1927, realizam spiritul modern, de rigoare, pe care l-a introdus in invatamantul matematic superior de la noi.

Etapa urmatoare a evolutiei matematicii in Bucuresti este aceea a marilor creatori, care nu numai ca au trecut stralucite teze de doctorat la Paris, dar au realizat dupa aceea o opera stiintifica monumentala. Ii avem in vedere pe geometrul Gheorghe Titeica si pe analistii Dimitrie Pompeiu si Traian Lalescu, figuri proeminente ale facultatii noastre in primele patru decenii ale secolului XX. Curbele, Suprafetele si retelele Titeica sunt consemnate in numeroase tratate de geometrie diferentiala, functiile lui Pompeiu au avut consecinte importante in teoria functiilor, analiza reala, topologie si ecuatii diferentiale, iar Lalescu este autorul primei monografii de teoria ecuatiilor integrale. Pompeiu l-a urmat pe Haret la catedra de mecanica, dar a predat si teoria functiilor succedandu-l pe David Emmanuel.

Victor Valcovici, creatorul hidrodinamicii si aerodinamicii romanesti, cu o teza de doctorat la Gottingen, a succedat in 1930 lui Pompeiu, ca profesor de mecanica pana in 1962.

Octav Onicescu isi sustine doctoratul in 1920, in Italia, cu Tullio Levi-Civita, in probleme de geometrie diferentiala legate de teoria relativitatii, dar de pe atunci apare multilateralitatea sa. Profesor, din 1929, al Universitatii noastre, preda mecanica, grupuri continue de transformari, calcul diferential absolut, pentru ca apoi sa modernizeze invatamantul de algebra (unde-i urmeaza lui Aurel Angelescu).

Dar Octav Onicescu ramane, in primul rand, ca fondator al invatamantului si scolii romanesti de teoria probabilitatilor si statistica matematica.

Un moment important, poate cel mai de seama in viata facultatii noastre, l-a marcat, in jurul lui 1940, venirea unor profesori de vaza care anterior functionasera la Universitatea din Cernauti (Simion Stoilow, Gheorghe Vranceanu, Miron Nicolescu) sau la Universitatea din Iasi (Grigore C. Moisil).

Acest eveniment a marcat, in anii imediat urmatori o cotitura in modernizarea invatamantului nostru matematic superior. De la "infinitii mici" se trece ferm la analiza epsilon, se introduce spiritul teoriei multimilor, isi fac loc topologia si analiza functionala, teoria masurii si integrala Lebesgue, structurile algebrice moderne. Prin profesori ca Alexandru Ghika este introdus punctul de vedere al lui Bourbaki de structuralizare a matematicii. Dan Barbilian marcheaza un pas decisiv in modernizarea predarii algebrei si teoriei numerelor, Gheorghe Mihoc, Nicolae Teodorescu si Caius Iacob intaresc invatamantul matematic in directia statisticii matematice, a teoriei ecuatiilor cu derivate partiale si respectiv a mecanicii fluidelor. Alexandru Froda tine cursuri speciale de teoria multimilor.

Perioada ultimilor 50 de ani este in primul rand aceea a formarii unor scoli matematice puternice, care au dus faima matematicii romanesti in lume. Gr.C.Moisil a fondat o scoala de logica matematica si a pus bazele informaticii romanesti iar Miron Nicolescu a intemeiat o puternica scoala de analiza. C.Dramba si Calin Popovici sunt continuatori marcanti a cercetarilor de astronomie, Stefan Gheorghita este unul din membrii de seama ai scolii de mecanica.

Gheorghe Marinescu este unul din membrii marcanti ai scolii romanesti de analiza functionala si numerica iar Martin Jurchescu unul din romanii care s-au remarcat cu rezultate valoroase in domeniul functiilor de mai multe variabile complexe.

Elev si continuator al operei lui Dan Barbilian este Nicolae Radu. Aristide Halanay este fondatorul unei scoli de teoria calitativa a ecucatiilor diferentiale si teoria controlului, iar George Ciucu si alti colaboratori ai sai au contribuit la dezvoltarea calculului probabilitatilor si statisticii matematice in facultate.

Multi alti matematicieni plecati dintre noi, care au trait in secolul XX si care au adus contributii importante la dezvoltarea facultatii noastre si a matematicii romanesti au portretele expuse in coridorul din incinta decanatului facultatii.

Numita astazi Facultatea de Matematica si Informatica, denumirea ei a trecut prin diferite variante ca Sectia Matematica a Facultatii de Stiinte (pana la Reforma invatamantului, din 1948), apoi Facultatea de Matematica si Fizica, dupa care a urmat separarea Facultatii de Fizica si a Facultatii de Matematica-Mecanica (in 1961), urmata de transformarea denumirii in Facultatea de Matematica, pentru a ajunge apoi la denumirea actuala,

FACULTATEA DE MATEMATICA SI INFORMATICA

stabilita in mai 2002.